Grupa de vârstă 4 – 6 ani

Corpul

„Caracteristici sexuale” – Sexul biologic al unei persoane

Medicina și societatea atribuie corpului câteva caracteristici. În funcție de aceste așa-numite „caracteristici sexuale”, oamenii se împart în două mari categorii: bărbați și femei.

Dezvoltarea sexului copilului în perioada prenatală

În primele 5 săptămâni de sarcină, dezvoltarea embrionului este identică la toți copiii. Abia după această perioadă are loc diferențierea între embrionii feminini și cei masculini. La fete, se dezvoltă treptat, din arcul dintre picioare, organele sexuale externe: clitorisul, labiile mari și mici. Pentru a se încheia dezvoltarea mai trebuie să se formeze gonadele – ovarele respectiv testiculele. După a cincea săptămână de sarcină, în corpul unui embrion feminin se formează țesuturi care ajută la geneza uterului, a trompelor uterine și a porțiunii superioare a vaginului. În cazul unui embrion masculin, procesul este unul asemănător: se formează epididimul, ductele deferente și glandele seminale, iar țesuturile care sunt în plus se resorb.

„Ce va fi oare?”

Mulți părinți își doresc să afle deja din timpul sarcinii dacă viitorul lor copilaș va fi fetiță sau băiat . Cu toate acestea, la aproximativ 1 până la 2 copii din 1000, sexul biologic nu poate fi stabilit clar după naștere, doar pe baza organelor genitale (organelor sexuale externe). Vorbim în acest caz de intersexualitate sau variații ale caracteristicilor sexuale .

În ceea ce privește caracteristicile sexuale, avem așadar în realitate mult mai multe variante decât cele pe care le regăsim în tabelul de mai sus:

Copiii mici și corpul acestora

Puțini oameni sunt conștienți de faptul că educația sexuală a copiilor începe încă din primele luni de viață - și anume atunci când adulții denumesc sau aleg să nu denumească anumite părți ale corpului. În această perioadă se pune baza unei imagini de sine pozitive și se asigură o trecere delicată, pozitivă, spre propria sexualitate de mai târziu.

Pentru majoritatea copiilor care au penis este absolut firesc să și-l atingă, să se joace cu el sau să se frece la organul genital. Copiii cu vulvă se freacă adesea de marginea scaunelor sau de animale de pluș. Aceste comportamente sunt normale, caracteristice vârstei. Copiii mai folosesc această formă de auto-stimulare și ca ajutor sau ritual înainte de a adormi. Mulți copii din această grupă de vârstă își stimulează organele genitale fiindcă această acțiune declanșează „senzații plăcute”. Dacă nu a apărut încă sentimentul de rușine, aceștia ar face asta și în public – la grădiniță sau la petrecerile din familie.

Apar primele întrebări

Mai jos vă prezentăm câteva exemple de întrebări tipice ale copiilor, precum și posibile răspunsuri. Puteți folosi răspunsurile scrise cu verde în discuțiile cu copiii dumneavoastră. Propozițiile scrise cu negru reprezintă explicații pentru cititorii adulți/cititoarele adulte.

„Care este diferența dintre fete și băieți?”

„Majoritatea fetelor au vulvă, majoritatea băieților au penis și testicule.”

Răspunzând în acest mod, exprimați faptul că organele genitale arată diferit, dar țineți cont și de copiii intersexuali. Copiii observă diferențele dintre sexe deja de la o vârstă fragedă. Fiind vorba de lucruri noi, pe care atunci le descoperă, acestea li se par deosebit de interesante. Copiii doresc să „exploreze”, să „verifice” ceea ce au aflat și fac acest lucru mergând, de exemplu, împreună la toaletă. Folosirea cuvintelor de alint sau a unor termeni colocviali pentru organele genitale nu este greșită, însă copiii ar trebui să cunoască și termenii corecți. La această grupă de vârstă este vorba despre cuvintele ce denumesc organele sexuale externe, deci organele pe care le văd cei mici.

„Cum ies bebelușii din burtă?”

„Atunci când bebelușul este destul de mare, adică după aproximativ 9 luni, el coboară prin vagin ca să iasă din corpul mamei și să se nască.”

În cazul în care copilul vă întreabă dacă acest lucru este dureros, i-ați putea răspunde în felul următor:

„Nașterea este epuizantă atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș, însă în momentul în care se naște un bebeluș, fericirea este atât de mare, încât nimic în afară de el nu mai contează.”

Copilul dumneavoastră s-a născut prin cezariană? Îi puteți explica acest lucru, folosind cuvinte simple, pe care să le înțeleagă, ca de exemplu:

„Deoarece nu stăteai cu căpșorul în jos înainte de naștere, doctorul a decis să îmi dea un medicament care m-a amorțit. Astfel a putut să îmi deschidă burta și să te scoată pe tine. La sfârșit, mi-a cusut burta înapoi.”

„Cum ajung bebelușii în burtă?”

„Când un bărbat și o femeie se iubesc foarte mult, ei se sărută și se îmbrățișează, uneori și dezbrăcați. Cei doi pot hotărî să se apropie și mai mult, iar în momentul acela penisul bărbatului pătrunde în vaginul femeii. Dacă aceștia continuă să stea îmbrățișați, din penis ies mulți spermatozoizi, care formează un bebeluș dacă întâlnesc un ovul.”

Este important să răspundeți la FIECARE întrebare a copilului atunci când apare aceasta. Nu trebuie să aveți un răspuns exact în momentul în care v-a fost adresată întrebarea, vă puteți crea o fereastră de timp, în care să vă informați sau să vă gândiți la un posibil răspuns. Când ați decis însă cum doriți să răspundeți, este bine să mergeți dumneavoastră la copil și să îi explicați ceea ce a dorit să știe.

Identitatea

Fiecare copil are un sentiment de gen

Copiii își dau seama foarte devreme că sexul și așteptările asociate cu acesta joacă un rol central în viața lor. Deja înainte de vârsta de 4 ani, copiii sunt capabili să se evalueze din perspectivă sexuală. Astfel, ei percep conștient diferențele în modul în care sunt tratați copiii, fetele pe de-o parte și băieții, pe de alta. Acest lucru influențează dezvoltarea identității de sine, comportamentul copilului și înțelegerea genului, precum și auto-clasificarea ca fată „adevărată” sau băiat „adevărat”. În psihologia dezvoltării, termenul „identitate de gen” este folosit în acest context.

Încă de la vârsta preșcolară, copiii observă că există unele diferențe în comportamentul și caracteristicile anatomice externe ale fetelor și băieților. Afirmațiile și comportamentele părinților influențează dezvoltarea identității de gen și se ajunge inevitabil la întrebarea a ceea ce definește un băiat adevărat sau o fată autentică, ce îl face pe fiecare din ei să fie astfel, ce jocuri preferă, cum se îmbracă și cum se comportă. Fetele, de exemplu, își dau seama când sunt lăudate pentru hărnicia și atenția lor și primesc complimente pentru aspect, delicatețe etc. În mod similar, și băieții sunt influențați atunci când sunt încurajați să fie sălbatici, curajoși, îndrăzneți sau când li se transmite că „plânsul nu este masculin”.

La vârsta de aproximativ patru ani, această fază de observare este urmată de o perioadă în care copiii încep să se identifice cu propriul sex. Persoanele din grupul de același sex sunt preferate, de exemplu, ca parteneri într-un joc.

Ideea de fată „adevărată” sau de băiat „adevărat” se schimbă de-a lungul vieții în strânsă legătură cu propria dezvoltare fizică și în funcție de informațiile cu privire la diversitatea sexuală transmise de mediul social.

Identitatea de gen: Copilul meu este trans

Identitatea de gen, adică propriul gen perceput, este strâns legată de percepția de sine. Aceasta se dezvoltă în creier și nu este o decizie conștientă. Stephanie Brill și Rachel Pepper comentează într-un ghid pentru părinți: „Oamenii nu aleg să se simtă ca un băiat sau o fată sau ca ambele genuri sau niciuna din aceste variante. Ei sunt pur și simplu cine sunt.”

La unii copii, identitatea de gen nu se potrivește cu sexul biologic, respectiv cu anatomia . Acești copii sunt numiți copii trans/ transsexuali/ transgender.

Identitatea de gen se dezvoltă simultan cu competența lingvistică. Prin urmare, copilul dumneavoastră vă poate spune care este poziția sa în exprimări de felul: „Mama, eu nu sunt băiat, penisul va cădea în curând, oricum.” sau „Vreau un penis de la Moș Crăciun.” Astfel de declarații pot varia în ceea ce privește formularea sau frecvența, important este ca acestea să fie auzite.

Rețeaua transgender din Elveția recomandă părinților să fie răbdători, să-și ia timp să asculte bine și să continue să ofere dragoste părintească, dacă suspectează că fiul/fiica lor este trans. Părinții copiilor trans care și-au unit forțele în Germania în cadrul asociației Trakine e.V., afirmă: „Pentru noi, nevoile copiilor noștri sunt prioritare, sunt semnalele pe care le exprimă aici și acum. Acestea includ, în primul rând, recunoașterea genului pe care îl desemnează, expresia de gen aleasă și, dacă este solicitată, chiar ajustarea aspectului fizic la percepția copilului asupra sexului.”

Copiii învață genul social

Diverse cercetări arată că noi, oamenii, ne ocupăm diferit de fete și băieți și îi clasificăm adesea în categorii după criterii stereotipe. Acest lucru nu este întotdeauna ceva greșit, însă ar trebui relativizat încă de la nivelul preșcolar. După cum demonstrează un experiment recent al profesorului de psihologie Kristin Shutts din Madison, această grupă de vârstă este deja influențată de percepția de gen. Fetele și băieții de trei ani au văzut pe un monitor, pe rând, o fată și un băiat care țineau în mână un obiect, pe care copiii nu-l cunoșteau. Băiatul a spus, „Numele meu este Ben. Îmi plac Spoodles, Spoodles sunt mâncarea mea preferată.”, iar fata: „Numele meu este Betsy. Îmi plac Blickets. Blickets sunt mâncarea mea preferată.” Ulterior, copiii care au vizionat clipul au fost întrebați ce ar alege. 65% dintre băieți au optat pentru Spoodles și 85% dintre fete au optat pentru Blickets. Ei nu cunoșteau mâncarea și probabil și-au bazat decizia pe sexul copiilor.

Dar fetele și băieții? Este diferența dintre ei înnăscută sau educată? Cercetătorii încă nu au ajuns la un consens în această privință, dar se presupune că o parte este determinată genetic, iar cealaltă de influențe sociale. Există încă o tendință ca băieții să fie crescuți altfel decât fetele. Băieții sunt considerați mai duri și mai puternici; ar trebui să aibă genunchii juliți și să nu se plângă din pricina aceasta. Fetele sunt considerate mai deschise la comunicare și, prin urmare, li se vorbește mai devreme și mai mult. Acest lucru înseamnă că preșcolarii sunt adesea clasificați și tratați involuntar și destul de natural în funcție de sexul lor. Corect ar fi ca orice copil să fie tratat în funcție de preferințele și talentele sale, abilitățile sau atașamentele individuale. Chiar dacă tu, ca părinte, vei încerca să oferi fetelor și băieților provocări diverse, probabil vei constata că fiicele sau fiii tăi adoptă în opțiunile lor stereotipuri de gen. Acest lucru este legat de dezvoltarea sentimentului de gen și procesul asociat de autodescoperire la vârsta de trei până la patru ani. Cu toate acestea, cu cât copiii cresc, cu atât reacționează mai nuanțat când se pune problema alegerii hainelor și jucăriilor, de exemplu, și nu aleg obiecte sau culori care par "să aparțină" sexului opus.

Sentimentele

Dacă sunt educați din punct de vedere sexual de la bun început, copiii învață valoarea contactului fizic, înțeleg ce înseamnă intimitatea, apropierea și starea de bine asociată cu acestea. Copiii învață, de asemenea, să distingă între sentimentele plăcute și cele neplăcute, precum și între persoanele familiare și străini. Această capacitate continuă să se dezvolte cu vârsta. Ca orice părinte, dumneavoastră transmiteți conștient și inconștient, involuntar, prin modul în care reacționați, mesaje despre sentimente și emoții, vorbiți și acordați sau nu acordați atenție diverselor situații. Astfel se realizează, direct sau indirect, conștient sau nu, educația sexuală a copiilor care vă urmăresc.

Sentimentele copilului trebuie respectate întotdeauna. Chiar dacă aveți impresia că e nepotrivit să lăsați această libertate copilului, el știe exact când este fericit, cu cine dorește să se joace sau cine este noul său prieten sau prietenă.

Importanța atașamentului

Între patru și șase ani, mulți copii descoperă, de asemenea, dragostea pentru părintele de sex opus sau pentru o persoană cunoscută de sex opus, acest lucru putând începe deja la vârsta de trei ani. Nu este neobișnuit pentru părinți să audă expresii precum „Când voi fi mare, mă voi căsători cu tine!” În acest fel, copilul arată cât de important este părintele pentru el și își exprimă dragostea. Acest sentiment poate evolua în așa manieră încât gelozia se poate manifesta de timpuriu la copii, care își revendică părintele numai pentru ei înșiși. Acest lucru poate fi observat la contactul cu alți copii, printr-o declarație de felul: „Dă-te la o parte, aceasta este mama mea!” De asemenea, sentimentele pot fi atât de puternice încât copilul dumneavoastră să nu mai vrea să vă dea drumul și, de exemplu, să dorească să doarmă cu dumneavoastră în fiecare noapte în pat. Acest comportament al copiilor față de părinți poate fi neplăcut, dar este important de știut că cel mic/cea mică nu se comportă astfel în mod intenționat.

Comportamentul descris este o expresie a sentimentelor, deși infantile, totuși foarte serioase, care exprimă atașamentul și apartenența. Demonstrați copilului printr-o atitudine iubitoare și înțelegătoare că relația dintre dumneavoastră și copil va rămâne neschimbată, independent de celelalte relații (de prietenie sau față de partenerii dumneavoastră de relație). Se poate întâmpla, de asemenea, ca, în loc de un părinte, copilul să aleagă o altă persoană cunoscută față de care să-și exprime afecțiunea profundă, copleșind-o cu dovezi de dragoste constante. Monitorizați aceste relații, astfel încât să nu apară confuzii de interpretare. Mai ales în această etapă, proximitatea este extrem de importantă pentru copii. În același timp, este esențial ca ei să învețe că au dreptul de a stabili limite și de a spune „nu”. Copiii ar trebui să fie împuterniciți și încurajați să-și dezvolte autonomia. De exemplu, vă puteți încuraja cu dragoste copilul să doarmă în patul lui sau să petreacă timp cu o altă persoană de încredere.

Copiii descoperă limitele și apare sentimentul de rușine

La această vârstă, relațiile cu cei de aceeași vârstă devin din ce în ce mai relevante. Mulți copii au contacte noi la grădiniță, la locul de joacă sau în cartier. În aceste grupuri, ei învață cum să se comporte și ce reguli sociale să urmeze. Majoritatea copiilor se bucură de interacțiunea cu ceilalți, iar jocurile de rol au o semnificație specială. Ele pot ajuta la procesarea experiențelor sau la reducerea temerilor.

Din curiozitate, copiii își explorează propriile corpuri sau pe cele ale altor copii. Trebuie să existe însă reguli clare pentru toți cei implicați în aceste jocuri. Acest lucru îi aduce în contact cu subiectul „frontierelor”. Copiii învață să accepte limitele altor copii, precum și să-și stabilească propriile limite.

Sentimentul de rușine se dezvoltă la vârsta de trei până la patru ani. Această evoluție continuă la vârsta școlară, uneori chiar până înainte de pubertate. Ca și în alte faze de învățare, copilul se descoperă ca ființă independentă. Acesta este un pas important. Rușinea are rol de protecție. În acest fel, oamenii își apără intimitatea și statutul privat al corpurilor lor. Asigurați-vă că intimitatea este privată, dar nu este un tabu. În această etapă, copilul dumneavoastră ar trebui să cunoască și să poată să denumească toate părțile corpului său. Copiii ar trebui să știe, de asemenea, că au voie să-și atingă propriul corp, fără excepții. Cu o atitudine deschisă în această privință, copilul dumneavoastră va ști: „Acasă pot pune întrebări – indiferent de subiect.”

În interacțiunea cu alți copii sau cu persoanele apropiate, copiii descoperă limitele. Acest lucru este, de asemenea, vizibil atunci când aduc acasă așa-numitele cuvinte „murdare”. Copiii observă că pronunțarea acestor termeni declanșează o anumită reacție la adulți. Adesea, copiii nu cunosc sensul cuvintelor. Ei se concentrează asupra reacției provocate la rostirea cuvântului „murdar”. Acest lucru este considerat amuzant și, mai presus de toate, interesant. Întrebarea pe care și-o pun este: „Oare cum vor reacționa mama și tata? Voi avea probleme?” Pentru a testa aceste limite, cuvintele sunt repetate și utilizate în situații speciale, neplăcute pentru părinți, de exemplu la locul de joacă.

Copiii sunt curioși

Interesul pentru reproducere devine din ce în ce mai evident la această vârstă. El se remarcă mai ales în cazul în care familia așteaptă încă un copil sau atunci când în cercul de cunoștințe/prieteni o persoană rămâne însărcinată. S-ar putea să fiți copleșiți de întrebări pe acest subiect. Copilul nu face diferența între întrebările despre corp și reproducere și chestiuni dintr-un alt domeniu de interes. Prin urmare, este posibil ca aceste întrebări să apară în situații nepotrivite, de pildă când faceți cumpărături și stați la rând la casă. Aici este important să îi semnalați cu dragoste și apreciere copilului că este în regulă să pună toate întrebările. Puteți sta liniștit, răspunsul nu trebuie dat imediat. Reveniți însă la întrebare într-un alt moment. De exemplu, după ce ați ajuns acasă, atunci când cumpărăturile sunt la locul lor și aveți timp pentru o scurtă discuție. Sunteți într-o situație în care i-ați rămas dator copilului cu un răspuns; nu așteptați repetarea cererii – pentru că, între timp, copilul poate fi deja în căutare de răspunsuri din alte surse de informare, pregătite pentru satisfacerea setei sale de cunoaștere. Este important să-i transmiteți copilului dumneavoastră că sunteți un partener de încredere: „Poți să-mi pui toate întrebările în orice moment, îți voi răspunde!”. Atunci ar trebui să vă și țineți de cuvânt.

Secrete bune și secrete rele

Copiii au nevoie de posibilitatea de a se retrage. Probabil că și copilul dumneavoastră a construit entuziasmat, la un moment dat, peșteri sau corturi din pături și scaune. De asemenea, copilul are nevoie de secrete. Acestea ar trebui să fie secrete care nu fac rău și nu apar ca urmare a violenței sau amenințării. Secretele frumoase și bune la copii sunt cele care reprezintă ceva interesant în lumea lor, fac parte din ea. Acestea promovează autonomia și delimitarea și sunt importante pentru formarea propriei personalități. Cei mici își exprimă sentimentele altfel decât adulții, rareori prin limbaj. Copiii se exprimă prin comportamentul lor, pictează imagini sau comunică prin intermediul jocului. Prin urmare, este important să acordați atenție comportamentului copilului dumneavoastră. Dacă observați ceva neobișnuit, ascultați-vă bănuiala și faceți investigații.

Nu înseamnă nu

Copiii au dreptul la și, de asemenea, dorința de intimitate. Acest lucru se poate referi la corp - „Corpul meu – el îmi aparține mie!”. Copilul își manifestă dorința de a merge la toaletă singur, de a face duș fără ajutor, de a se juca în propria cameră sau în „peștera” construită. Ca părinte, ar trebui să respectați și să-i asigurați copilului acest drept. Chiar dacă aveți convingerea că cel mic nu este curat atunci când face duș singur, dojeniți-l cu dragoste dacă observați că nu s-a spălat bine, fără a-i denigra inițiativa. Excludeți atingerile, masajul, sărutul, giugiuleala sau gâdilatul făcute împotriva dorinței copilului. Doar copilul poate decide dacă și când își dorește o îmbrățișare. Totuși, contactele ferme pentru evitarea unui pericol iminent sunt necesare.

Pentru dezvoltarea unei percepții pozitive asupra propriului corp, precum și pentru promovarea abilității lingvistice, copilului trebuie să îi fie cunoscute cuvintele corespunzătoare părților corpului. Astfel, el are posibilitatea de a denumi o nevoie sau un disconfort. O afirmație precum „poți să mă atingi pe braț, dar nu pe burtă” ar trebui să fie ceva firesc. Genul acesta de comunicare include și denumirea organelor genitale externe.

Copiii au dreptul să spună NU chiar și oamenilor de încredere. Spuneți și dumneavoastră NU, astfel încât copiii să exerseze și să-și poată apăra cu încredere poziția chiar și în situații extreme. Fraze de genul „Nu vreau asta!” / „Nu, nu vin cu tine!” sau „Nu-mi place!” pot fi exersate și practicate frecvent. Pentru a-și întări încrederea în sine, copilul trebuie să fie capabil să spună aceste propoziții dacă simte nevoia s-o facă. Chiar dacă dumneavoastră aveți impresia că uneori nu e momentul potrivit.

Pe de altă parte, puteți aprecia bucuria copiilor mici de a-și arăta corpul. Ei sunt mândri de acesta și se simt bine în pielea lor. Bucurați-vă atunci când un copil își descoperă corpul! Orientați-l cu blândețe și apreciați nuditatea în anumite limite, prin stabilirea de reguli clare cu privire la locul și momentul în care goliciunea trupului este acceptată.

Dragostea

Fiecare copil are propriul său ritm în ceea ce privește dezvoltarea fizică și psihosexuală. În calitate de părinți, dumneavoastră veți însoți și susține această dezvoltare individuală. Trebuie să țineți întotdeauna cont de faptul că sexualitatea copilului și cea a adultului sunt două aspecte distincte. Copiii au reacții fizice asemănătoare celor ale adulților, dar atribuie acestor experiențe o semnificație diferită: ele fac parte din cunoașterea propriului corp. Ca părinte, este important să nu priviți acțiunile cu conotație sexuală ale copiilor prin prisma sexualității adulților. Dezvoltarea sexuală se produce în principal în domenii non-sexuale – experiențele de satisfacere a nevoilor de bază și percepția corporală sunt parte a acestei dezvoltări la fel de mult ca relațiile interpersonale și experiențele de apropiere și siguranță.

La vârsta de aproximativ patru ani, copiii sunt interesați de sexe și de organele sexuale. Ei doresc să încerce modul în care rolurile de gen sunt modelate în viața de zi cu zi și în comportamentul social. Părinții, prietenii și cunoscuții sunt modele de urmat. Prin intermediul jocului de rol, copiii stabilesc indirect contactul unul cu celălalt, învață să se pună la încercare unii pe alții, se lovesc de limite. Ei descoperă regulile de conviețuire și au posibilitatea de a testa și aplica aceste reguli - un pas important în înțelegerea conviețuirii sociale. Începând cu vârsta de patru ani se leagă prietenii solide, de obicei în grupuri omogene. Tratarea acestor prietenii și sentimentele copiilor de această vârstă cu respect și considerație constituie o sarcină importantă a adulților. Când copiii spun că își iubesc prietenul sau prietena, declarațiile lor nu trebuie ridiculizate sau minimalizate. A nu lua în serios sentimentele frumoase și plăcute poate genera confuzie și dezamăgire. Pentru copii, sentimentele de gelozie și dezamăgire, visuri și afecțiune sunt foarte serioase.

Dezvoltarea cognitivă a copiilor progresează, copiii nu mai înțeleg lumea doar prin intermediul corpului și simțurilor, ci și cognitiv. Acest lucru este demonstrat de faptul că adulții sunt asaltați cu întrebări de tipul „de ce”. Alteori, copiii pot să nu pună întrebări deloc. Copiii se dezvoltă diferit. Ca părinți, aveți responsabilitatea de a stimula conversațiile. Cu aceste ocazii, trebuie să țineți cont de limitele și nevoile copilului.

Conversația și sentimentul de încredere sunt mai importante decât răspunsurile formulate perfect. Scopul este acela de a-i transmite copilului că întrebările și, mai presus de toate, el însuși este luat în serios și respectat. Acesta este modul în care se construiește încrederea și asigurarea dumneavoastră că cel mic poate veni oricând și cu orice curiozitate să vă întrebe ce dorește să știe – un aspect important mai ales atunci când copiii se confruntă cu o hărțuire sau o agresiune. Dacă nu poate adresa întrebări sau vorbi despre experiențe ori observații, la copil se va instala muțenia, lipsa de cuvinte. I se va părea dificil sau chiar imposibil să comunice cu dumneavoastră în cazul în care i se întâmplă ceva rău sau din orice alt motiv.

Jocuri de explorare

Copiii își pot potoli curiozitatea privitoare la propriul corp prin jocuri de explorare, așa-numitele jocuri „de-a doctorul”. Aceste jocuri satisfac nevoia de tandrețe și intermediază exercițiul de intrare în anumite roluri. Pentru copii, acesta este doar un joc la fel ca alte jocuri. Ei testează ceea ce au observat și consideră interesant. Astfel, comportamentul adulților, de exemplu sărutul și îmbrățișarea sau jocul de rol pentru nuntă vor fi imitate.

Reacția adulților poate provoca sentimente negative de vinovăție sau rușine, astfel încât copiii vor încerca să tăinuiască jocul „de-a doctorul”. O abordare deschisă a sexualității și educația sexuală de succes fac posibilă deschiderea și sinceritatea copiilor, astfel ca ei să nu simtă că trebuie să ascundă ceva. Doar în acest fel, copiii vor putea să experimenteze prin joc propriile experiențe sau fantezii.

Este important ca cei mici să fi învățat să-și cunoască propriile limite și să accepte limitele altora . În cazul în care curiozitatea a fost satisfăcută, alte jocuri redevin interesante – pentru că jocurile de explorare și-au pierdut misterul și fascinația.

În principiu, ar trebui să permiteți jocuri de explorare a anatomiei corpului. De asemenea, puteți oferi copiilor posibilitatea de a se juca nestingheriți și fără a fi ținuți permanent sub observație. Ca în orice joc, trebuie stabilite reguli:

• Jocul este voluntar pentru toată lumea.
• Niciun copil nu trebuie convins sau forțat. Șantajul („dacă nu vrei, nu mai ești prietenul meu”) este, de asemenea, interzis.
• „Nu” înseamnă „nu” și este acceptat de toți.
• Jocul poate fi întrerupt sau încheiat în orice moment.
• Fiecare manifestă grijă și atenție în relația cu ceilalți, nimic nu trebuie să provoace durere și nimic nu este introdus într-o deschidere a corpului.
• Copiii trebuie să aibă un raport similar de vârstă și autoritate, adică aproximativ aceeași vârstă, dezvoltare sau înălțime.

Adulții ar trebui să intervină numai în cazul în care cei mici sunt obligați să se joace împotriva voinței lor sau sunt convinși de copii mai mari ori în cazul în care jocul merge dincolo de nivelul inocent de explorare și, de exemplu, un copil ia în gură penisul altuia.

Agresiunea sexuală în rândul copiilor

Agresiunile sexuale pot apărea și în rândul copiilor. Diferențiem patru categorii de agresiune: agresarea din exuberanță; evenimentul acut; agresiunea intenționată și agresiunea exercitată de către un copil afectat de un abuz anterior. Un abuz din exuberanță nu este considerat violență sexuală, ci o încălcare a limitelor. Motivul este de multe ori explicabil prin faptul că propriul interes sexual, curiozitatea unui copil sunt atât de puternice, încât limitele celuilalt copil sunt violate. Asemenea încălcări ale limitelor pot apărea atunci când copiii se joacă împreună, de exemplu în jocurile de explorare. Un copil vrea să se oprească sau să nu continue, celălalt vrea să meargă mai departe, tocmai pentru că situația este atât de interesantă – și, prin urmare, nu se oprește. Astfel de situații necesită, de asemenea, intervenția adulților.

Acordați o atenție deosebită caracteristicilor principale centrale ale agresiunilor dintre copii: abuzul de putere și participarea neconsimțită. La adulți, participarea neconsimțită pare a fi ușor de recunoscut. În cazul în care raporturile sexuale sunt violente, protestele sunt clare și exprimate vocal, iar abuzul poate fi simplu de identificat. La copii, se poate întâmpla ca jocul să se desfășoare sub presiune și unii să fie obligați să participe la „joc” împotriva voinței lor. În cursul desfășurării, natura voluntară a unei participări poate dispărea și activitatea poate continua fără acordul unora dintre actanți. Un decalaj de putere sau o ierarhie între copii este influențată de diverși factori și reprezintă de obicei un fenomen normal. Dar dacă acest decalaj de putere este exploatat și transformat în abuz, cu scopul de a leza intenționat limitele unor participanți la joc sau pentru a împiedica exprimarea vocală a rezistenței și respingerii, atunci intervenția adulților este necesară și obligatorie.

Atunci când interveniți, ar trebui să vorbiți cu cei mici despre reguli și despre motivele intervenției dumneavoastră. Competențele și posibilitățile de experimentare ale copiilor ar trebui extinse, de exemplu, cu jocuri pe teme de stabilire a limitelor sau cu jocuri despre emoții și sentimente. În cazul în care jocurile de explorare capătă nuanțe de constrângere, acest lucru poate fi un indiciu pentru abuzuri anterioare, de care nu știți. De asemenea, este posibil ca unii copii să proceseze prin joc o experiență, cum ar fi accesul întâmplător la pornografie sau observarea unor raporturi sexuale între adulți. Clarificați situația și solicitați ajutor în centrele de consiliere.

Respectați regula fundamentală: copilul afectat de abuz are prioritate. Dreptul său la alegere, sentimentele sale, poate și corpul său au fost abuzate. Copilul agresat are nevoie acum de asigurarea că el nu poartă vreo vină. Judecăți precum „Sunt implicați întotdeauna doi în treaba asta!” sau „Și TU ce-ai făcut?” sunt nepotrivite, tocmai pentru că, în cazul său, decalajul de putere a fost exploatat. Copilul afectat are nevoie de atenție emoțională și spațiu suficient pentru a-și exprima sentimentele. Trebuie să simtă că i se acordă credibilitate. Doar așa el poate trece peste incident.

Copilul agresor trebuie oprit, iar comportamentul său trebuie discutat împreună cu acesta. Numai așa, el poate învăța că puterea sa încetează de îndată ce intervine un adult. Va trebui să învețe că a greșit comportându-se în acel mod. Asigurați-vă că redați întâmplarea la începutul conversației, așa cum a fost ea descrisă de către copilul agresat. Nu întrebați de la început „Ce s-a întâmplat?” – de obicei nu există răspunsuri clarificatoare și copilul este propulsat într-o stare de negare și atitudine defensivă. Oferiți copilului agresor spațiu suficient pentru a completa sau descrie ce s-a întâmplat din punctul său de vedere. Asigurați-vă că micul agresor simte în mod clar că nu vă îndoiți de credibilitatea copilului agresat. Întrebări despre motivele agresiunii (de ce) nu sunt recomandate, ele tind să conducă la justificări, or agresorul-copil, de obicei, nu poate răspunde el însuși la această întrebare. Trebuie clar precizat că un astfel de comportament nu este corect și trebuie evitat. Să fie limpede că dumneavoastră, ca adult, respingeți comportamentul, nu copilul în cauză.

Violența sexuală

Abuzul sexual începe acolo unde contactul cu minorii este căutat și continuă deoarece sau chiar dacă în urma acestei întâlniri adultul este excitat sexual. Cert este că adulții fac evaluarea propriei lor excitări – și nu copiii. Această responsabilitate nu poate fi transferată minorilor, deoarece ei nu pot evalua efectele acțiunilor lor. Sarcina adulților este de a-i proteja pe copii de consecințele dăunătoare ale contactului.

Educația sexuală timpurie are un impact major în prevenirea violenței sexuale. Copiii care își cunosc propriul trup, cei bine informați, cei care pot distinge între sentimente plăcute și sentimente neplăcute și stăpânesc terminologia noțiunilor sexuale - aceia sunt cel mai bine protejați de o posibilă agresiune sexuală; ei pot raporta un abuz și pot solicita ajutor.

Copiii experimentează sexualitatea în mass-media

Copiii se confruntă, mai ales în afara familiei, cu reprezentări ale erotismului și sexualității, imagini pe care le pot percepe, dar nu le înțeleg încă. Părinții trebuie să fie informați despre aceste semnale din mass-media și să abordeze subiectul în prezența copiilor. În acest fel, experiențele celor mici în privința sexualității, rolurilor de gen și stilului de viață pot fi dobândite și din familie, nu doar din oferta publicitară. O sănătoasă încredere în sine reprezintă condiția evitării pericolelor posibile.

Copiii ar trebui să învețe să asculte de intuiția lor spontană. Ei trebuie să știe că există, din păcate, persoane care nu doresc să le facă niciun bine atunci când pretind atingerea penisului sau a vulvei, oameni care doresc să arate copiilor organele genitale sau materiale pornografice. Asigurați-l pe copilul dumneavoastră că deține puterea de a decide cine îl poate atinge și că are dreptul de a se apăra. O mare parte din agresiunile sexuale au loc în cercul familial extins, fiți conștienți de acest lucru. De aceea, copiii au nevoie de persoane de contact din afara familiei, în care pot avea încredere și care le pot oferi ajutor. Este responsabilitatea părinților și a confidenților să recunoască o problemă și să ajute copilul aflat într-o situație dificilă. Căutați și solicitați ajutor profesionist și expertiză în ofertele locale de asistență.

Comportamentul copiilor care au experimentat violența sexuală variază în funcție de vârstă și personalitate. Puțini sunt copiii care vorbesc, odată ce au trecut printr-o violență sexuală. Vor fi mai degrabă predispuși să facă insinuări, deoarece le lipsesc termenii pentru a nara ceea ce s-a întâmplat. Tocmai din acest motiv, indiciile sunt adesea descifrate eronat. Rețineți că cei mici nu inventează un abuz sexual de la sine. Unii nu observă nimic, alții se schimbă sau prezintă tulburări, cum ar fi: insomnie, dureri abdominale fără cauză precisă, (din nou) enurezis nocturn, regresia de limbaj, anxietate, retragere sau agresiune, reconstituirea actelor sexuale sau limbajul sexualizat. Aceste semne pot avea însă și alte cauze.